Poésie – en Roumain

Accueil-Ara

Ara Alexandre Shishmanian est l’auteur de 31 volumes de poésie en roumain (parus en Roumanie depuis 1997 et, depuis 2019, en autoédition en France), et de six recueils en français (dont quatre parus à l’Harmattan, depuis 2014).

Notice biobibliographique (en roumain): ICI.

Dernier recueil publié sur ce site (en roumain):

Onirice 3

Quelques appréciations (en roumain):

„ ... un periplu poetic remarcabil, materializat prin câteva zeci de volume publicate de-a lungul timpului în România și Franța, un periplu dens, marcat de caracterul luxuriant al unui suprarealism împins dincolo de cele mai îndepărtate limite ale neconvenționalului, care solicită la maximum capacitatea intelectuală a cititorului, precum și abilitatea acestuia de a descifra sensuri și imagini, ambele necesare navigării printre meandrele unui subconștient zbuciumat, angoasat și halucinant – dar călăuzit de o vastă cultură și de o inteligență sclipitoare –, aflat mereu în căutarea esențelor, a sensurilor ultime refuzate ființei umane.”

Christian Tămaş, în Leviathan, nr. 1/2024

În esenţă, cred că poetica lui Ara Alexandru Şişmanian este cea a unui vizionar modern al ideilor poetice încifrate într-o sintaxă plină de nelinişti, care devin, la rândul lor, o punte catalitică către armonizarea limitelor de tot felul, către jocul combinatoriu al extremelor, către noi, proaspete paradoxuri. ... Toate aceste procedee îmi reamintesc de preferinţa mea pentru preeminenţa ideii în defavoarea prea-extinsei perioade a cantonării în expresie, cugetare a valorizării poeziei (spre care se întorc actualmente filosofiile limbajului) care a fost şi ea (ca atîtea altele) prefigurată de mintea înainte-mergătoare a lui Eminescu: “Adevărat este cum că poezia nu are să descifreze, ci din contră are să încifreze o idee poetică în simbolurile şi hieroglifele imaginilor sensibile.”»

Rodica Marian, în Euphorion, nr. 3/2023.

„Ara Alexandru Şişmanian îşi concepe lirica în cicluri: Triptic (Priviri, Ochiul orb, Tireziada), Migrene, Neştiute, Absenţe.(…) Poetul tinde spre esenţe pure (…). Înţelesurile cuvintelor se luminează uneori, alteori se încifrează sau povestesc abrupt despre tăcere, absenţă, golul din priviri, lacrimi, pante coborâte, fantasme spulberate, întunericul din care „izvorăsc halucinaţiile”, lumi spectrale, labirint existenţial, mental, lăuntric, al memoriei, limbajului etc. Într-o posibilă inversare a lumilor, s-ar putea zări ca-n vis neştiutele şi etern căutatele lumi neîncepute.”

Sonia Elvireanu, în Neuma, mai-iunie 2019.

„Neștiutele amintesc de Necuvintele lui Nichita Stănescu, de permanenta convertire poetică a miracolului mereu refuzat de privirea comună: ,,port în mine o a treia ureche – surdă la toate zgomotele, la toate silabele inutile/ o ureche ce nu aude decât neștiutele/ o ureche nocturnă care aude vocile imposibile/ aproape o aripă ce-ar auzi cu zborul/ mirosind întunericul ca pe-un parfum/ urechea surdă e un suflet mai treaz – un suflu respirat de tăcerea divină...”. Cu luciditate, poetul înregistrează imaginile terifiante ale realului, văzutul și nevăzutul, auzitul și neauzitul, punând în pagină notații lirice, decantând neliniști cotidiene, crispări și temeri, expansiuni ale imaginației, totul într-un limbaj poetic distinct, auster și grațios, vehement și camuflat, ordonator și misterios.”

Monica Grosu, în Discobolul, 2018

„Volumul [Absenţe I] probează o vocaţie autentică (evidentă încă din volumele anterioare), rigoarea expresiei şi bogăţia luxuriantă atât a ideilor cât şi a lexicului. Departe de a cădea în manierism, Ara Alexandru Şişmanian caută să se exprime într-o manieră originală şi personală. Experiment, probă iniţiatică, creaţia sa, marcată de gustul pentru excentric, surprinde realul imediat la alte dimensiuni, desprizând realităţi paralele, virtuale, căutând hotarul dintre salvare şi rătăcire. Polemist acut, gândeşte liber şi personal meditând în formule lapidare care însă se completează reflectând o stare de continuă tensiune, în care setea de alteritate ţine de identitate, de fidelitatea noastră faţă de noi înşine.”

Petre Ciobanu, în Ramuri, nr. 7-8 / 2009.

„Migrenele se autogenerează fascinant, în cadrul unui proiect poetic puţin obişnuit. Autor solitar, dificil, incomod, Ara Alexandru Şişmanian îşi urmează calea lirică ad inferos, aducînd la suprafaţă străluciri bizare.”

Paul Cernat, în Ararat, 2007

„Volumul lui Ara Alexandru Şişmanian [Triptic, ed. CR 2000] nu este unul de poezie. Viziunea nu se lasă cuprinsă în cuşca eufoniei... (...) Apocalipsa este „cacofonică”. La fel şi lumea în care trăim. Volumul lui Ara Şişmanian este o excepţională „trezire” din lenea unei poezii care nu mai ştie să spună sau să se spună, tocmai de aceea părând atât de dificil. Nu-mi dau seama dacă acest volum va fi apreciat de critică, o cronică nefiind de ajuns pentru a descurca firele aglomerate în subterana textului. Poate un studiu. Or, cine mai face aşa ceva?...”

Bogdan-Alexandru Stănescu,

în Adevărul literar şi artistic, 15 octombrie 2002.

„Ara Alexandru Şişmanian este autorul unor versuri superbe care ne încântă adesea prin pregnanţa lor de definire poetică, apropiată de oracular. (...) Înlănţuirea imaginilor e debordantă, dar prin ele şi dincolo de ele se trasează câteva teme fundamentale în ce priveşte miturile proprii ale poetului: haosul, neantul, vidul, infernul, abisul şi, mai cu seamă, raporturile fenomenologice dintre lucruri şi privire. Căci, precum un Tiresias modern (ori post-modern), Ara Alexandru Şişmanian ne îndeamnă spre profunzimea nevăzută: Închide ochii ca să deschizi privirea.”

Dan Cristea, postfaţă la Triptic, 2001

“Lumea lui Ara Alexandru Şişmanian este o lume a oximoronilor, o lume sub semnul coincidentei contrariilor. O lume a golului, a neantului, în vederea domesticirii căruia se imaginează o întreagă strategie: este conceput ca lucru şi acoperit cu cuvinte, în intenţia de a-l aneantiza, a-l transforma într-adevăr în lucru. E contestată o lume logocentrică (a urechii) şi se încearcă instaurarea unică a privirii, paradoxal, tot logocentrică, numai că în mod mediat – litera, care-i organizează discursul, e un reflex vizual al sunetului... Privirea e principala modalitate de explorare a lumii ca oprire la suprafata lucrului, încercînd, prin anatomia ei, să treacă dincolo, în esenţă... O privire care-şi propune să rămînă doar atît, să fie ne-gîndire..., expresie nici a încrederii totale în cuvinte, nici a abolirii totale a lor, mai curînd, a folosirii lor ca instrumente pe Cale.”

Romulus Bucur, în Arca, nr-ele 1, 2, 3/1998

Lire/télécharger (en roumain):

§ Triptic: Priviri, Ochiul orb, Tireziada (Tryptique: Regards, L'œil aveugle, Tirésiade), ed. Arhipelag, 1997-1999; ed. Cartea Românească, 2001: disponible ici.